Estetică dentară
Redefinim frumusețea zâmbetului tău prin tratamente moderne, minim invazive și rezultate naturale.
GHID RAPID
Ce este acest tratament?
Estetica dentară cuprinde procedurile care îmbunătățesc aspectul zâmbetului prin corectarea culorii, formei sau aliniamentului dinților. De la albiri profesionale până la fațete personalizate și detalii estetice fine, toate tratamentele sunt realizate minim invaziv și adaptate zâmbetului tău natural.
În funcție de nevoile pacientului, tratamentele de estetică pot include:
Albire profesională pentru luminarea nuanței;
Fațete dentare pentru corectarea formelor și imperfecțiunilor;
Bijuterii dentare ca accent cosmetic discret;
Proceduri de conturare și reechilibrare vizuală a zâmbetului.
Scopul nostru este să obținem rezultate elegante, durabile și naturale — fără efecte artificiale.
Ce probleme rezolvă?
Tratamentele estetice pot corecta:
- colorații ale dinților
- pete, pigmenți sau îngălbenire
- mici ciobiri sau fisuri
- spații inestetice
- forme neregulate ale dinților;
- diferențe de culoare între unitățile dentare
- pierderea luminozității naturale a zâmbetului
Cum decurge tratamentul, pe scurt?
În funcție de procedura recomandată, etapele pot include:
- consult și fotografie dentară pentru analiza estetică;
- alegerea nuanței/forme ideale;
- tratament în una sau mai multe ședințe (albire, fațete, bijuterii etc.);
- instrucțiuni post-procedură pentru menținerea rezultatului.
Este dureros?
Majoritatea tratamentelor estetice sunt minim invazive și nu provoacă durere. La albire poate apărea o sensibilitate ușoară și temporară, dar se gestionează rapid cu geluri desensibilizante.
Ce beneficii oferă acest tratament?
- un zâmbet mai luminos și mai armonios;
- corectarea imperfecțiunilor fără proceduri complexe;
- rezultate rapide și vizibile;
- creșterea încrederii de sine;
- aspect natural, adaptat fizionomiei tale.
Ce opțiuni și materiale folosim?
Ne ghidăm după aceleași opțiuni sigure și eficiente recomandate în practica modernă:
Albire profesională Beyond — metodă rapidă, controlată, cu rezultate vizibile chiar după prima ședință.
Fațete dentare:
• fațete din compozit, aplicate direct și minim invaziv;
• fațete ceramice, pentru un aspect natural, rezistent și stabil în timp.
Bijuterii dentare:
• pietre de zirconiu;
• cristale Swarovski, aplicate cu adezivi utilizați în estetica dentară modernă.
Toate procedurile sunt realizate în siguranță, cu materiale premium și tehnici actualizate.
Cât durează tratamentul?
Durata depinde de tipul procedurii alese: albirea se realizează într-o singură vizită, aplicațiile de compozit se pot finaliza în una sau mai multe ședințe, iar fațetele ceramice necesită de obicei mai multe programări. În cadrul consultației, stabilim exact calendarul potrivit pentru tine.